Portret de candidat pentru Cotroceni. Cătălin Berenghi, ex-legionar, lunetist, dac. ”Dacă nu participi, nici lumea nu te cunoaște”

Portret de candidat pentru Cotroceni. Cătălin Berenghi, ex-legionar, lunetist, dac. ”Dacă nu participi, nici lumea nu te cunoaște”

Peste 20 de candidați și-au anunțat dorința de a ajunge la Palatul Cotroceni, după alegerile din noiembrie. Dincolo de fruntașii sondajelor de opinie, se desprinde plutonul celor care se zbat în aceste zile să adune cele 200 de mii de semnături necesare depunerii dosarului de candidat la BEC, personaje mai mult sau mai puțin exotice, frenetice în ambiția de a se bucura de luminile rampei în campania electorală. Cine sunt, ce vor, ce îi mână în luptă, ce ar face cu România dacă ar ajunge președinți? Aflăm dintr-o serie de materiale despre ei înșiși.

De ceva vreme, o neliniște mistuitoare pare să-și fi infiltrat stăpânirea prin culoarele și birourile sediului Serviciului Român de Informații din București.

În misterioasele birouri ale clădirii cu arhitectură ceaușistă, situate în apropierea pieței Constituției și ușor câș față de Palatul Parlamentului, generalii și specialiștii diviziilor secrete ale României par să încerce din răsputeri să oprească ascensiunea spre Cotroceni a candidatului partidului DAC, Cătălin Ioan Berenghi.

Cel puțin asta crede Cătălin Berenghi, unul dintre cei peste 20 de candidați care și-au anunțat intenția de participare în cursa pentru Cotroceni.

Pentru că, în cazul în care Berenghi ar ajunge președintele României, generalii SRI, SIE, STS, SPP, ministrul Transporturilor și primarul general al Capitalei ar avea o problemă.

Conform propriilor sale mărturii, în acest univers paralel și ușor distopic, din postura de președinte proaspăt ales al Românie, Cătălin Ioan Berenghi, ar pune, încă din prima zi de mandat, mâna pe aparat și ar ordona scurt în receptorul telefonului: toți generalii SRI, SIE, STS și SPP să vină urgent la mine.

Câteva ore mai târziu, respectivii generali ar primi, prin ordin verbal, venit direct din gura șefului statului, o nouă și infamă sarcină de 
serviciu: înarmați cu bidinele și găleți cu vopsea lavabilă, ei vor pleca încolonați pe marile bulevarde ale Capitalei pentru a vărui copacii de pe marginea drumului. Generalii vor fi însoțiți în acest demers și de primarul general al Capitalei.

„La muncă, băi, oameni buni!”, spune Berenghi. „Doamna primar, haideți să facem curat, ieșiți cu mătura în mână, să curățăm! Invit SRI-ul, SIE, SPP-ul și toate astea să văruim copacii de pe bulevardul Kogălniceanu”, declară candidatul pentru Cotroceni.

Berenghi e sătul de mizeria pe care o vede pe străzile din București și crede că președintele României ar trebui să ia atitudine inclusiv în această privință. Dacă primarul nu reușește să rezolve, atunci președintele devine ultima redută în calea mizeriei urbane: ar sta toată ziua pe telefoane și ar pune presiune pe generali, pe primar, dar și pe ministrul Transporturilor, căruia i-ar reproșa necontenit lipsa autostrăzilor.

Cătălin Berenghi ar fi un președinte-jucător, cum s-ar zice. Ar participa la toate ședințele de guvern și ar da ordine cu ce și cum trebuie făcut.

A fost lunetist, a căzut în ambuscade, s-a tras în el, a tras și el

La urma urmei, Berenghi a fost cinci ani în Legiunea Străină, știe, la o adică, felul în care să dea niște ordine scurte și precise. Conform spuselor sale, a fost genist și sniper trecut prin „patru războaie”, ba a avut chiar „contact cu inamicul”: a căzut în ambuscade, s-a tras în el, dar a tras și el înapoi, conform principiului strămoșesc, moștenit din geto-daci „decât să plângă mama, mai bine să plângă mama lui”.

Un flashback scurt ne transportă brusc pe o alee prăfuită în Afganistan. De pe acoperișul unei case, o siluetă instalează cu mișcări sigure o mitralieră grea și începe să tragă asupra unui detașament de șapte legionari francezi. Din pietrele de pe marginea drumului sar scântei și așchii, provocate de ricoșeurile gloanțelor de mare calibru. Câțiva legionari iau poziție și încadrează simultan în reticulele lunetelor silueta de pe casă care  face prăpăd de sus.

Dar fostul legionar Berenghi nu vrea să intre în detalii suplimentare despre faptele sale de arme din „cele patru războaie” la care a participat: se simte încă sub puterea unui jurământ pe care nu îl poate încălca.

Înapoi în România, flashback-ul ne transportă undeva în luna decembrie 2020, într-un univers alternativ, la finalul unu alt război, politic, în care ne putem imagina o armată de generali (plus o doamnă primar general) încolonați într-o amplă acțiune de curățare a orașului.

În astfel de condiții, nu e greu să ne imaginăm specialiștii români din servicii rătăcind necontenit pe culoarele instituțiilor, asemeni unor suflete care-și ispășesc păcatele, în căutarea unei soluții izbăvitoare la întrebarea: ce șanse are Cătălin Berenghi să ajungă, totuși, președinte? Merită să fie oprit cu orice preț? Sau vorbim de un efort prea mare pentru un candidat atât de mic?

Și totuși, cum ar arăta România, dacă ar ajunge Berenghi președinte

Pe cine ar pune el la șefia serviciilor secrete de pildă?

„Cu siguranță am propuneri, m-am gândit foarte bine la treaba asta, pentru că e un punct foarte slab al României. Prefer să nu răspund pentru că am o strategie și nu doresc ca această strategie să se afle dacă ajung președinte”, spune el.

În opinia sa, serviciile secrete românești sunt împărțite în trei grupuri principale: „patrioții, ăia care sunt cu ăilalți și ăia care sunt cu ăilalți”. Berenghi nu precizează exact cine sunt „ăia” și, mai ales, cine sunt „ăilalți”.

Fostul legionar este convins că toate relele i se trag de la episodul moscheii din București, Moscheea, promisă de fostul premier Victor Ponta președintelui turc Erdogan nu s-a mai construit, iar Berenghi spune că acest lucru i se datorează exclusiv lui. De altfel, actualul lider al partidului DAC și-a dobândit notorietatea publică în acest episod, după ce a îngropat mai multe carcase de porc în locul unde respectiva moschee ar fi urmat să fie ridicată. De acolo i s-a tras celebritatea și tot de acolo pocinoagele de după.

„Am 36 de procese pe rol. Au apărut multe presiuni din partea serviciilor secrete și grupurilor de interese. În 2018 am avut 72 de controale la firmă, 7 executări silite. Iar toate astea vin de la servicii”,e convins Berenghi.

„Am văzut ce e în Justiție. Un avocat a venit la mine și mi-a spus: Bă, nu mai pot! Nu mă mai implic! Ne-am lăsat telefoanele și ne-am dus în pădure. Bă, m-au chemat, mi-a zis el. Ce să spun mai mult? Asta mi-a spus avocatul meu cu care mă băteam împotriva statului român. Despre ce vorbim?”

Dar, dacă va ajunge președinte, toate astea se vor schimba. În opinia sa, președintele României are suficiente pârghii constituționale pentru a face curățenie în România. La propriu.

„Weekend-ul ăsta, în București a fost dezastru. Hârtii pe stradă, mizerie. Centrul arăta ca o groapă de gunoi. Poți să-l convoci pe primarul general, să-i dai un telefon și să-i zici: Băi, tati, ce se întâmplă acolo? Pune mâna și fă curățenie!”

Dacă ar fi șef al statului, Berenghi ar face conferințe de presă non-stop. Ar pune „presiune” pe toată lumea.

„Președintele are inclusiv prerogativul să prezideze ședințele de guvern. Și ar zice așa: dragi miniștri, vedeți că nu merg transporturile. Ce facem acolo?”

Apoi, Berenghi și-a adus aminte că la intrarea din Palatul Cotroceni situată vizavi de monumentul „Leu” e un steag jerpelit.

„Ar trebui măcar un consilier de la Cotroceni să sune la primărie și să spună: alo, tăticu’, primăria, alo? Schimbați, băi, steagul ăla, că ne mănâncă câinii!”

Singurul lucru pe care îl promite este promisiunea că va vorbi exclusiv despre faptele sale trecute: fost sniper, fost genist, specialist în „minaj și deminaj și manevrare explozibili”, alpinist, schior, ghid montan, instructor de prim-ajutor, instructor de cursuri de supraviețuire, activist civic și organizator al mai multor proteste și acțiuni publice.

La final, Berenghi e ușor trist: crede că „95% din candidați se vor autoelimina” și că singurii care contează sunt Iohannis, Dăncilă și Barna. Trei fațete diferite ale aceluiași sistem. „Nu văd unul anume, o mână de fier”, spune el.

România încă mai are de așteptat până când va ajunge să fie condusă de o mână de fier. Dar asta nu e, neapărat, o veste rea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.